marți, 28 decembrie 2010
sâmbătă, 25 decembrie 2010
vineri, 17 decembrie 2010
Kstati, am ajuns la concluzia că analizele ce presupun elemente matematice sunt extrem de simplificate şi idealizate în comparaţie cu restul complexului de informaţii pe care trebuie să le prelucreze creierul. Concentrarea la termeni atât de bine definiţi uşurează lucrul creierului. A gândi matematic nu înseamnă obligatoriu "mai deştept", ci doar "înclinat spre termeni matematici", sau "cu atitudine pozitivă spre termeni matematici". Ţine de optimizarea modului de funcţionare a creierului.
joi, 16 decembrie 2010
vineri, 10 decembrie 2010
Sufletul e ca un compot, schimbi un ingredient şi-şi schimbă gustul.
Deciziile sunt ca un cocktail, intervii în componenţă şi devine alt cocktail.
Şi percepţiile sunt ca un borş, schimbi un ingredient şi are alt gust.
Ce au în comun aceste aspecte atât de importante în viaţa noastră este că sunt prea firave, depind de toate ingredientele la fel ca de acel unu care le dă peste cap.
*la tema cu certitudinea

luni, 6 decembrie 2010
Universul este o extensie a omului.
Omul, ca individ, afectează totul ce poate fi afectat în această realitate. Punctez: totul ce poate fi afectat direct sau indirect de către un individ este utilizat de către acel individ întru necesităţile sale.
Reformulez: [creierul uman consideră toate intstrumentele disponibile lui pentru a manipula realitatea din jurul său ca ceva propriu organizmului]*.
Accentuez ideea: creierul lucrează cu informaţiile ce determină posibilităţile de manipulare în mediu exact ca cu acelea care determină manipularea muşchilor.
Complexitatea limbajului şi a modurilor de comunicare este un exemplu elocvent, pentru a comunica omul nu se foloseşte doar de cuvinte, ci totul la ce are acces, mimică, gesturi, haine, obiecte, priviri, inflexiuni, tonalităţi, timp etc.

* - trebuia să fie postul propriu zis, am decis să-l desfăşor un pic pentru că am înţeles că sunt oameni care mai şi citesc ce scriu ;)
joi, 2 decembrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)