vineri, 14 septembrie 2012
O bună bucată de timp vedeam în muzică un mecanism de asociere colectivă şi identificare individuală, iar atitudinea faţă de o anumită compoziţie era de fapt atitudinea faţă de o astfel de colectivitate. Însă o privire mai generală îmi spune că sunetul este un purtător de informaţie calitativ comparabil cu informaţia vizuală. Sunetul singur este capabil să te poziţioneze în spaţiu şi să-ţi relateze despre starea lui, şi dacă noi încă nu ne-am învăţat să generăm realitate virtuală vizuală deplină atunci ne-am învăţat să reproducem sunetele unor realităţi virtuale sonore. Ultima o include şi o demonstrează pe prima.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)